de Marius Stan
Ce fel de “mare” trecem cu rabdarea? Una in care furtuna vietii ne zdruncina mica ambarcatiune din toate incheieturile, apa sta sa ne inunde, vantul sa ne ia pe sus… si colac peste pupaza, motorul s-a supraincins si e pe cale sa cedeze. Asta da situatie “exploziva”!
Cam asta este marea pe care navigam in cea mai mare parte a timpului. Constrangerile lumii exterioare ne agita marea interioara de ganduri, emotii si reactii intr-o asemenea masura incat, uneori, pare un miracol ca nu ne-am inecat deja. Cu toate acestea, mai mereu reusim sa ajungem la mal…
Sigur, ideal este ajungem la starea de constiinta in care nimic din lumea exterioara sa nu ne afecteze intr-o asemenea masura incat situatia sa devina “involburata” de-a binelea. Pana acolo insa, pasii mici (dar siguri) pe care ii avem de parcurs includ doua atitudini “anormale” pentru multi: disciplina si rabdarea.
Setarea
De ce anormale? Intrucat noi nu suntem “construiti” sa le manifestam in societate. Nu suntem invatati sa privim viata ca pe un “joc de strategie”, acolo unde cele doua atitudini sunt esentiale si fac enorma diferenta intre succes si esec (in termeni strict umani, desigur).
De cand se intampla asta? De mici copii, de cand ne luptam pe dulciuri si jucarii cu fratii, verii, prietenii si niciunul nu ceda nicio palma din ceea ce considera a fi “proprietatea lui”. Pentru ca asta ar fi insemnat sa renunte la ceva din el insusi, la o parte din “identitatea” lui fragila, abia formata, care includea (si se baza in mare masura chiar pe) lucrurile care ii faceau placere. Si il faceau sa se simta “fericit”.
Am crescut si lucrurile pe care ne luptam acum s-au schimbat. Functii, bani, femei (respectiv barbati), afaceri, tehnologii, pamanturi, natiuni intregi etc. Nu s-a schimbat nimic in atitudinea interioara de a nu suporta pierderea si a dori sa fii mereu in castig, pe cat posibil.
Pierderea a ceva exterior drag noua ne taie si acum cate putin din identitate. Reactiile emotionale sunt aceleasi ca in copilarie. S-a schimbat doar modul in care ai posibilitatea acum sa le faci fata. Daca in copilarie setarea mentala nu-ti permitea sa judeci la rece si sa iei, voluntar, o decizie potrivita, acum ai ocazia sa lasi atasamentele la o parte si sa faci o alegere constienta care sa iti aduca pace interioara.
Pregatirea
Dar nici asta nu vine prea usor. Usor e sa citesti despre asta, sa vorbesti despre asta, sa te pregatesti “spiritual” pentru asta… insa e posibil sa constati ca niciodata nu esti suficient de pregatit…
Iar societatea stie ca nu esti pregatit si se hraneste cu nerabdarea si indisciplina ta. Cu dorinta de a-ti acoperi “pierderea” din identitate, de a deveni cineva, de a fi azi mai bun decat ieri, de a te “autodepasi”… de “a face cincinalul in 4 ani jumate” (va mai amintiti celabra expresie? 
) Noi nici macar nu vrem sa asteptam ca lucrurile sa se aseze de la sine, sa simtim curgerea lor fireasca. Sa ai disciplina si rabdare atata timp… asta da pregatire adevarata.
Putem fi judecati sau condamnati pentru asta? Numai cand devenim persoane constiente si stim, simtim clar ca alegerea noastra indisciplinata si nerabdatoare cauzeaza suferinta atata noua cat si altora. Pana atunci… invatam din erorile pe care le repetam de atatea ori pana cand ceva din interior spune “De ajuns!”.
E o vorba…
The devil can’t make you do anything, he can only attempt, but that doesn’t change the fact that you’re dealing with the devil. (Diavolul nu te poate determina sa faci ceva, poate doar sa incerce; dar asta nu schimba situatia ca ai de-a face cu diavolul).
sursa: www.empower.ro
