Plimbarea unor verbe prin viaţă

de  ADRIANA OPREA-POPESCU

A avea. Avere. O pensie, o fântână, un porumbar plin, găini, un gutui, un câine bătrân, şosete de lână. Copii, nepoţi, o poartă, un toiag, o bancă. Conturi, vile, bijuterii. Amante, maşini de lux, Botox, luciu de buze, gene false, unghii de plastic, extensii de păr, implant de sâni. Implant de fese. Mărire de penis. Ceasuri scumpe, nunţi fastuoase, vacanţe exotice. Avere.

A pricepe. Pricepere. Potcovitul cailor, copilitul, legatul viei, tunsul oilor. Măcinat, prăşit, cosit. Limba orătăniilor, mersul Soarelui, suflarea vântului. Relaţii, afaceri, clanuri, cercuri, protejaţi, sus-puşi, interpuşi, şpagă, trafic de influenţă, abuz în serviciu, flagrant, martori, interceptări, stenograme, un an cu suspendare, apel, achitare. Pricepere.

A recunoaşte. Recunoaştere. Gardul bisericii, primăria, mâna dascălului. Omul vrednic, fata de măritat, nebunul satului. Feţe palide pe ecran, buze rotunjite, vocale, vocalize, orale, urale, patos, cuvinte fără sufletul gândului, flegme pe sticlă, zâmbete, chicoteli, hohote, perversiuni verbale, aplauze. Gradenă, lavalieră, burtieră. „Te-am văzut la tv”, „a apărut la tv”. Recunoaştere.

A reclama. Reclamă. Cal bun de povară, vacă lăptoasă, grâu mănos, sămânţă rodnică. Ploaie binevenită, preot cu har, doctor priceput, pere zemoase, babă afurisită, vin vechi, ţuică tare, Dumnezeu milos. Mătreaţă, scalp, detergent, pastilă, prostată, paste făinoase. Aripioare, „rom-rom”, tipic românesc, zâni, sâni, alcool, fericirea datornicilor. Mec, constipaţie, balonare. Reclamă.

A conduce. Conducere. Plugul la arat, carul plin cu fân, dansul, o fată acasă, bobocii spre baltă. Satul, ţara, lumea. Camere mari, cearşafuri de mătase, cosmetică, Rolex, coafor, tocuri de 16, coapse, bucle, costume Armani, cravate colorate, scaune de piele, funduri odihnite, obrăjiori masaţi, picoteală. Mape, hârtii, obligaţii, conferinţe, deplasări, diurne, suveniruri. Aeroport, parfumuri, poşete, agende, declaraţii, confort, autosuficienţă, somn de frumuseţe. Conducere.

A simţi. Simţire. Trecerea timpului, anotimpul, viaţa. Bătăile inimii. Nostalgie, dragoste, amintiri. Fotografii. Ecografie, naştere, plâns, primul zâmbet. Primul cuvânt. Primul pas. Prima zi de şcoală. Prima iubire. Prima despărţire. Gelozie. Mânie, lacrimi, divorţ, partaj, capitulare. Ambiţie. Acceptare. Încrâncenare. Ură. Răzbunare. Milă. Simţire.

A vedea. Vedere. Strada, piatra, copacul. Marginea pământului. Ploaia, îngheţul, sufletele. Păienjenişul frunzei. Albastrul, albul, culoarea florilor, urma dinţilor în măr, fundul apei. Nisipul, umbra, cărările. Ziduri, restaurante, meniuri. Muzee, aglomeraţii, ambuteiaje. Vitrine, etichete, solduri, scări rulante. Mirişte, asfinţit, sângele voinicului, lăcuste. Cerul, adâncul, începutul lumii. Vedere.

A face. Facere. Pâine, cărămizi din chirpici, lemne pentru foc, brânză. Căldură, lumină, bine. Copii. Picturi, cărţi, simfonii, medicamente, filme. Pace şi războaie. Umbră degea­ba pământului. Interpelări, declaraţii, comunicate, informări, note informative, ştiri goale, gălăgie, circ, mi­zerie. Nimic. Facere.

A aştepta. Aşteptare. Copiii, ploaia, răsăritul. Pârguirea cireşelor, ziua de naştere, un semn de viaţă, răspunsuri, miracolul. Vara, vindecarea, ui­tarea. O licitaţie, un telefon, o aproba­re, un verde. Ora, momentul, jo­cu­rile, câştigul. Rezultatul mani­pu­lării, profitul, dobânda, dividendele, partea. Gloria, apogeul, măreţia. Întâlnirea cu Dumnezeu. Aşteptare.
        A fi. Fiinţă.   

Sursa: http://www.jurnalul.ro/editorial/plimbarea-unor-verbe-prin-viata-601155.htm

Epoca iubirilor fara rabdare (I)

]

de Aurora Liiceanu

Multe lucruri si situatii se vad diferit faca folosim distinctia intre “a fi” si “a face”. Primul termen al distinctiei se refera la o stare, la ceva ce este – de pilda, “sunt fericit” -, cel de al doilea termen se refera la un proces, la ceva care cere si se desfasoara in timp – de pilda, “fac mancare”, “ fac gimnastica”. Deci, la ceva ce curge in timp.

Mare mi-a fost mirarea si chiar m-a pus pe ganduri faptul ca in Grecia  se spune “fa rabdare” si nu, asa cum se spune la noi, “ai rabdare”. Cu alte cuvinte, rabdarea la greci se face, este rezultatul unui process, cere ceva efort, despre ea nu se poate spune ca “este” sau “nu este”.

Rabdarea este, deci, ceea ce se confunda cu trecerea unui timp si tocmai din aceasta cauza ea este atat de strans legata de asteptare.

De ce unii oameni au rabdare sau “fac rabdare” – cum ar spune grecii -, iar altii nu au? Sau, mai corect si precis, de ce unii oameni au, in anumite situatii, rabdare si in altele nu? Si, in ce situatii, vrand-nevrand ai rabdare si in altele nu?

Este, oare, rabdarea asociata cu dependenta de altii, de imposibilitatea noastra de a obtine ceea ce dorim pentru ca nu putem controla situatia si nu tine de noi sa obtinem ceea ce dorim? Daca ti se spune ca rezultatul la un examen se da peste trei zile, nu ai ce face, stai si astepti, trebuie, deci, sa-ti faci rabdare de trei zile, sa astepti sa treaca cele trei zile.

Oamenii asteapta mereu ceva si universul asteptarilor, chiar in cazul unei vieti banale, rutinate, este foarte larg. Asteptam ca ceva sa aiba loc, asteptam ca ceva sa inceapa sau, dimpotriva, sa se termine, asteptam sa ne treaca o durere sau sa vina cineva, asteptam sa ne treaca tristetea, asteptam un copil sa se nasca sau asteptam un barbat. Asteptam uneori ca cineva sa se schimbe, in sensul dorit de noi etc. Unele asteptari sant mici si poate nu atat de importante, altele sant mari, dificile si uneori fara sfarsit.

In unele situatii renuntam sa asteptam – doar viata-i scurta! -, in altele, asteptam si tot asteptam, desi ceva dinauntrul nostru ne spune ca nu are rost, asa cum ne spune proverbul “boala lunga, moarte sigura”.

sursa: http://www.revistatango.ro/aurora_liiceanu_epoca_iubirilor_fara_rabdare-2501-p1.html
 (continuare in 2)

Epoca iubirilor fara rabdare (II)

 

Pledoarie pentru asteptare

 Exista un proverb indian care spune asa: “Stai linistit si asteapta pe malul apei, cadavrul dusmanului tau nu va intarzia sa apara”. Ce altceva este acest proverb decat o pledoarie pentru asteptare? Pentru rabdare. Ca si cum a sta, a nu face nimic, a nu interveni, au ca rasplata indeplinirea dorintei.

Probabil ca multi au vazut filmul “Totul despre Eva”. Un film vechi, cu Bette Davis in rolul principal, un film cu o tema psihologica, in care se imbina, insa, asteptarea cu interventia, cu actiunea. Eva, o tanara frumoasa si modesta, stand in umbra unei actrite celebre – care avea tot ce-si dorea ea sau orice femeie, in general -, adica si iubire, admiratie, faima, dar si blanuri. Bijuterii, o casa superba, haine minunate – ajunge sa-I uzurpe totul acesteia si sa-i fure identitatea. ii ia totul: barbatul minunat, iubitor, frumos si bogat, dar si rolurile, faima, reusita sociala si, ceea ce e mai grav, icrederea in sine. Bineanteles, ca nu a asteptat linistita, discret si bine tainuit, in timp, acest furt de identitate. I-a luat locul celei pe care parea -doar parea,, vedem pana la urma – s-o iubeasca si admire, dar pe care a “desfiintat-o” incet, incet si sigur, infiintandu-se pe sine. Eva a avut rabdare sau “a facut” rabdare. Cu alte cuvinte si folosind un alt proverb, “incetul cu incetul, se face otetul”. Inutil sa aducem argumentul privind manipularea, adica cum Eva i-a intrat sub piele actritei celebre cum raspundea imediat oricarei solicitari si cum se gasea chiar acolo cand celebra acrtrita avea nevoie de cineva. Sau de ceva.

Exista Penelope

Unele femei au o iubire de cursa lunga. Ele asteapta, ca si Penelopa, pe cel iubit timp indelungat. Mitul Penelopei ne spune ca cine are rabdare si asteapta este rasplatit si ca femeile au vocatia asteptarii.

Unele feministe sustin ca feminitatea s-a format prin cusut; ca femeile au cusut dintotdeauna, au stat cu ochii pe cusatura, asteptand, tesand si cu mana, dar si in cap. Au tesut ate, au tesut ganduri, sperante, visuri, dorinte.

………………………………………………………..

Cine mai asteapta astazi? Cine mai “face” rabdare”?
 
Epoca noastra, se spune, ne obliga sa traim “scurt”, sa dorim repede, sa renuntam repede, sa schimbam repede, indiferent ce. Culoarea parului, hainele, slujba, casa, prietenii, iubitii sau iubitele. Trairile sant scurte, indiferent daca sant de tristete sau de bucurie. Totul curge repede. Timpii psihologici s-au schimbat. si, totusi, chiar daca cineva intra in acesta cursa a timpului, aud ca undeva, ceva din ei, un fel de alt eu, ramane fidel unei iubiri, traind mai departe, ca si cand acea iubire, regret sau dorinta, ramane inchisa intr-o caseta a carei cheie n-o are nimeni, ci doar cel care stie de caseta.